SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

marți, 29 martie 2016

Invitaţie la lectură

     La ce te aştepţi atunci când ai în mână o carte de aventuri?
   Mă gândesc c-ai vrea să cunoşti cel puţin câteva personaje fascinante, curajoase, care au parte de-o viaţă palpitantă.
     În plus, vrei să poţi călători pe căi pe care altfel n-ai avea cum să ajungi, să fii de partea binelui, să te îngrijorezi atunci când preferaţii tăi se confruntă cu pericole, să lupţi şi să învingi. 
     În realitate,  un roman de aventuri oferă mult mai mult de-atât. Mai ales dacă romanul de aventuri despre care vorbim este scris de Karl May.
     Karl May este un autor german care a trăit între anii 1842-1912. Până la 5 ani s-a confruntat cu probleme cu vederea, dar şi cu sărăcia în care se găsea familia lui. Opera sa literară, concepută după vârsta de 32 de ani, cuprinde în jur de 100 de volume şi este cunoscută cititorilor din lumea întreagă, fiind tradusă în 40 de limbi. Acurateţea cu care a descris ţinuturile din America de Sud şi modul în care şi-a condus personajele în mijlocul aventurilor i-a făcut pe mulţi să spună că el însuşi ar fi trăit ca participant acele întâmplări sau că ar fi călătorit în America de Sud. 
      În Testamentul incaşului, unde albii (europeni: spanioli, germani) şi indienii sunt în acelaşi timp  în tabere diferite şi aliaţi, acţiunea începe în Buenos Aires cu pregătirile şi apoi desfăşurarea unei corride. Autorul ne arată treptat personaje, lăsând faptele lor să vorbească despre ele. Uneori faima le precede, cum este cazul Părintelui Jaguar. Germanul uriaş se bucură de celebritate în Argentina, însă ceea ce nu ştim noi este: ce-l poartă pe acest european de-a lungul şi de-a latul unei ţări străine? Ce caută? Apoi zoologul Morgenstern, tot un german, ce caută aici? Desigur, fosilele unor animale preistorice care sa-l transforme într-un om celebru. Alţii caută să incite la răzmeriţă locuitorii acelor locuri, unii duc în spate crime pe care le-au comis, alţii îi urmăresc ca să se răzbune. Toată acţiunea curge spre peştera unde se află aurul incaşilor.
      Dacă există un moştenitor al acestor bogăţii, veţi afla citind cartea. 
      Eu vă dau o mostră de umor şi vă doresc lectură plăcută.
      "- Aşa, domnu' doctor! spuse Fritz, privind bâtele satisfăcut. Cine primeşte o pălitură cu semnele astea de exclamare nu mai are vreme să se mire de nimic."

Aniversări culturale

Seria aniversărilor culturale ale lunii martie continuă cu alte două mari personalități din cultura română: Iosif Vulcan și Ion Pillat.

Iosif Vulcan s-a născut  la 31 martie 1841, Holod, Bihor  și a decedat la 8 septembrie 1907, Oradea. A fost un publicist şi scriitor român, animator cultural, membru al Academiei  Române. S-a născut într-o veche familie greco-catolică.Tatăl său, Nicolae Vulcan, a fost nepotul de unchi al reputatului episcop-cărturar Samuil Vulcan, întemeietorul şcolii de la Beiuş, care azi îi poartă numele. Studiile primare le urmează în comuna Leta-Mare, unde se mută cu familia în 1844. 

              Din 1851 urmează liceul la Gimnaziul Premonstratens. La sfatul tatălui său, se înscrie la facultatea de drept a Universităţii din Budapesta. Cariera de avocat nu-l atrage prea tare, deorece îndrăgea literatura. Astfel, în luna iunie a anului 1865, Iosif Vulcan pune temeliile unei reviste, cu numele Familia, a cărei program era de a răspândi cultura română în Transilvania.
În februarie 1866, Iosif Vulcan primeşte la sediul redacţiei, de la un privatist de la Gimanziul din Cernăuţi, o scrisoare însoţită de o poezie, ”De-aş avea”, semnată de Mihail Eminovici. Redactorul Familiei este încântat de poezia primită, permiţându-şi însă o modificare, anume, romanizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv Iosif Vulcan este considerat "naşul literar" al celui mai important poet român.
              Fondatorul revistei Familia a scris poezii (”Lira mea”, 1882), piese de teatru (”Ştefan Vodă cel Tânăr”, ”Gărgăunii Dragostei”, ”Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică (”Panteonul Roman”, 1869), nuvele, romane şi traduceri. La data de 8 septembrie 1907, marele publicist se stinge din viaţă şi este înmormântat la cimitirul Olosig din Oradea.

             În anul 1965, cu prilejul organizării festivităţilor de aniversare a unui veac de la apariţia revistei Familia, în Oradea a fost inaugurat Muzeul memorial ”Iosif Vulcan". Este situat în centrul oraşului, strada cu acelaşi nume, foarte aproape de malul Crişului Repede, de care îl desparte doar un mic parc, în care se află şi statuia marelui cărturar român. Clădirea a fost construită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, fără etaj, doar cu un subsol boltit.


                                                                           *

Un alt reprezentant de seamă al culturii românești ce face parte din seria aniversărilor culturale din luna martie este Ion Pillat. Ion Pillat s-a născut la 31 martie 1891, la București și a decedat la 17 aprilie 1945. Fiu de moșier, Pillat și-a petrecut primii ani ai copilăriei pe moșia bunicului său, un cunoscut politician Ion Brătianu, evocat adesea în poeme din volumul ,,Pe Argeș în sus'', precum: ,,Bunicul'', ,,Bunica'', ,,Aci sosi pe vremuri'', sau ,,Ochelarii bunicului''. Mai târziu, Pillat s-a înscris la Facultatea de la Sorbona unde a studiat istoria și geografia, dar a urmat în paralel și dreptul. 
        În 1916, a editat volumul ,,Plumb'', al lui George Bacovia. În 1921 a apărut, sub îngrijirea sa, volumul ,,Poezia toamnei'', o antologie din versurile poeților români care au cântat anotimpul toamna. 
         În 1925, a publicat volumul ,,Satul meu'' și a scos împreună cu Perpessicius ,,Antologia poeților de azi''. A mai publicat ,,Poeme într-un vers'', influențate de haiku și tehnica poemelor într-un vers din literatura chineză și japoneză. 
                    


CONCURSUL NAȚIONAL DE CREATIVITATE IN LIMBA ENGLEZA”SPEAK OUT”, ETAPA JUDEŢEANA, EDITIA A 10-A

Joi, 31 martie 2016, de la ora 10:00, la Biblioteca Judeţeana „Gheorghe Şincai” (Amfiteatru, et. I) va avea loc Concursului național de creativitate in limba engleza ,,Speak Out”, etapa judeţeană, ediția a 10-a.
Iniţiatorul proiectului este EDAR (Educational Drama Association in Romania), parteneri sunt Biblioteca Județeana „Gheorghe Şincai” și Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, organizatori:    prof. Marta Fingermann, reprezentant EDAR și prof. Mariana Pop de la  Liceul „Don Orione”.
Participă elevi de la 19 şcoli din Oradea si jud. Bihor: Şcoala Gimnaziala „N. Bălcescu”, Scoala Gimnaziala Nr. 1- Uileacu de Beius, Scoala Gimnaziala Nr 1 Sirbi,  Liceul Greco-Catolic  ,,Iuliu Maniu”, Liceul Teoretic ,,Ady Endre”, C T ,,Ioan Ciordas” Beius,  Scoala Gimnaziala ,,Octavian Goga" ,  CN „Avram Iancu” Stei, CN “Iosif Vulcan”, CT ,,Traian Vuia’’,   CN ,,Emanuil  Gojdu”, LIT ,,N. Jiga” Tinca, Scoala Gimnaziala ,,Floare de lotus” Sinmartin,  Scoala Gimnaziala ,,Szacsvay Imre”, CT „Andrei Saguna”, C N ,,Samuil Vulcan’’ Beius, CT ,,Unirea’’ Stei,  Scoala Gimnaziala „Dacia”, Colegiul Economic ,,Partenie Cosma”.
 Concursul se desfășoară pe secțiuni: 
 Secţiunea A- monolog
        Clasele 5-8:     “Life itself is the most wonderful fairy tale.” – Hans Christian Andersen.
          Clasele 9-12:  ”Youth is happy because it has the ability to see beauty. Anyone who keeps the ability to see beauty never grows old.”  -  Franz Kafka
                    Elevi participanţi: 48
 Secţiunea B- Scriere creatoare:
         Write a story (100-150 words) that contains all three elements below:
          Clasele 5-8 :    A campfire, a stolen ring and a small lie that gets bigger and bigger.
          Clasele 9-12 : A secret diary, a pair of binoculars and a good-luck charm.
              Elevi participanţi: 67
 Din juriu fac parte: Costa Monica, Inspector Şcolar pentru Limbi Moderne, profesor de limba engleza, Liliana Ardelean, profesor  de limba engleză, LIT ,,Aurel Lazăr”, Zoia Ciogu, profesor de limba engleză, Şcoala Gimnazială nr.11, Delia Tarr, profesor de  limba engleză , Şcoala Gimnazială „Dacia”, Şerban Borda,  actor, Teatrul ,,Regina Maria’’.
Sponsorii evenimentului sunt Librăria Cărtureşti și SC AGRICOLA PIVA SRL

vineri, 25 martie 2016

Club de lectură în limba franceză

   În 23 martie 2016, ora 14,00, Ludoteca din cadrul Secției de Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ”Gh. Șincai” Bihor a găzduit clubul de lectură în limba franceză. Activitatea a fost coordonată de prof. Emilia Ciordaș. De la Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” Oradea au fost prezente elevele  Cătălina Floruţ, Andra Sav, Cristina Barna şi Daria Gavriş din clasele a IX-a B şi a XI-a C.
      Dna prof Adina Birouaș a venit însoțită de elevi din clasele a VI-a A și B de la Școala Gimnazială ”Dimitrie ”Cantemir” Oradea.
         Clubul de lectură, ca activitate lunară, adună în jurul lui iubitori de lectură, cunoscători și învățăcei ai diferitelor limbi materne și străine care se studiază în învățământul preuniversitar românesc. Astfel, se succed cluburi de lectură în limba română, maghiară, franceză și engleză. 
       Biblioteca oferă cadrul ideal pentru aceste activități prin deschidere, spațiu și funcționalitate, oameni și cărți.






joi, 24 martie 2016

Vizită

În data de 23 martie, secția de copii și tineret a Bibliotecii Județene ,,Gh. Șincai'', a fost gazda unui grup de copii de la Școala cu clasele I - VIII, din Rieni, însoțiți de dna prof. Marge Loredana. Copiilor li s-a prezentat secția de împrumut carte pentru copii, s- a purtat un dialog între bibliotecar și copii, iar ei s-au arătat foarte interesați de cele auzite și văzute. 

   




                                                

marți, 22 martie 2016

Concurs de lectură creativă


Ziua Mondială a Sănătății Orale

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale (20 martie), Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, Filiala Regională Crişana, a organizat vineri (18 martie 2016), la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai" Bihor, un curs de profilaxie dentară pentru copii. 
Echipa asociației a fost alcătuită din medicii stomatologi: Ioana Vanc, Diana Salvan, Albert Irma Kinga, Nicoleta Țenț și secretara Meszaros Tunde. Cursanții au fost elevi din ciclul primar de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Nojorid (însoțiți de dl înv. Gheorghe Petrila și prof. Luminița Filimon), de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Livada, elevi ai doamnei prof. Anda Dora Piscoi și înv. Florica Purda și elevi de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Leș, însoțiți de prof. Laura Madas și Mădălina Anamaria Gheorghescu.
Pentru început copii au fost primiți cu căldură, salutați și ,,trași de limbă" la Secția pentru copii și tineret a bibliotecii de către doamna bibliotecar prof. dr. Mariana Barna și gazdele, Marioara Olpretean și Adelina Boga, iar Ioana, Diana, Kinga și Nicoleta i-au preluat și antrenat într-un dialog care a avut menirea de a le verifica, preciza și îmbogăți cunoștințele de educație sanitară elementară legate de igiena cavității bucale, pentru a avea dinți frumoși și sănătoși.
Răspunsurile bune și foarte bune au fost întărite cu demonstrații pe planșe și mulaje, iar la final, toți copiii au fost premiați cu mici cadouri: pastă de dinți, orar de periaj al dinților, pliante educative pentru sănătatea dentară și diplome din partea A.M.S.P.P.R., Filiala Regională Crișana.
Sursa: http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.13147




marți, 15 martie 2016

Invitaţie la lectură

      Ce-aţi spune despre o prinţesă care nu-şi cunoaşte originile şi trăieşte în anonimat într-un internat şcolar împreună cu cele mai bune prietene ale ei?
    Numele ei este Sophie şi este din neamul princiar al Volkonskilor. Singurele dovezi ale originii ei nobile, atât de vizibilă pentru impostorii care doresc să pună mâna pe averea rămasă, sunt asemănarea izbitoare cu predecesoarele ei şi diamantul Volkonski pe care-l poartă la gât. 
      Cathryn Constable construieşte o  foarte frumoasă poveste a regăsirii identităţii şi a aventurii pe calea cunoaşterii de sine presărată cu o serie de elemente fantastice și de basm. Fetele ajung în Rusia în timpul unei vacanțe, la invitația falsei prințese. Ele trec prin situații ciudate, sunt aruncate din tren, înnoptează la o cabană în pădure, sunt preluate de o trăsură și petrec clipe de exaltare și disperare la palat, îmbracă rochii de prințesă, aud legende și văd animale fabuloase.
      Lupii albi, care au menirea să-i apere pe membrii familiei princiare, ajută la descoperirea impostorilor.
        Citiți și lăsați-vă purtați de firul poveștii printre troienele de zăpadă,  prin ungherele ascunse ale palatului de iarnă, într-o lume trecută.

vineri, 11 martie 2016

Mame și copii - fiecare zi petrecută împreună, o bucurie (2)

       
         Părinții care au acceptat invitația de a participa la activitatea desfășurată joi, 10 martie 2016, de la ora 17,00 în Ludotecă și pe holul secției de împrumut pentru copii și tineret sub genericul Mame și copii - fiecare zi petrecută împreună, o bucurie, au avut parte de o oră de discuții interactive moderate de psihologul, profesorul și consilierul şcolar Diana Bodea-Lung.
         În cadrul întâlnirii s-a dezbătut o diversitate de teme legate de comportamentele copilului, dezvoltarea lui la vârsta preşcolară şi şcolară, dificultăţile pe care copiii le pot întâmpina atunci când sunt puşi faţă în faţă cu exigenţele vieţii sociale, integrarea în grădiniţă, socializarea, emotivitatea, modalităţile cele mai eficiente de a ghida trăirile copilului spre pozitiv, importanţa comunicării şi altele.
 
          
           Diana Bodea-Lung, care activează din 1997 în cadrul Liceului Tehnologic Sanitar "Vasile Voiculescu" Oradea şi din anul 2008 la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" Oradea, a acceptat să ne împărtăşească din experienţa sa ca profesor şi psiholog, specialist în educaţie, părinte şi partener în procesul de diagnoză, prevenire şi rezolvare a situaţiilor care reclamă prezenţa specialistului în relaţiile copilului cu ceilalţi (părinţi, colegi, educatori, comunitate).
      Micii cititori s-au lăsat prinşi într-o activitate bazată pe cartea lui Eric Carle - Omida mâncăcioasă - , în cadrul căreia povestea şi personajul au prins viaţă prin lectură, imagini, modelaj, desen, discuţii şi joc. Copiii s-au bucurat şi de jucăriile aflate în secţie: tobogan, căsuţe, lego-uri, ş.a. Cei mai mici dintre ei au preferat să facă acest lucru în apropierea mamelor, fapt care vorbeşte încă o dată despre importanţa relaţiei copilului cu cea care stă la baza întregului lor univers.
       Activitatea a debutat în prezenţa dnei Mariana Barna, şefa Serviciului Comunicarea colecţiilor şi este rodul colaborării şi deschiderii de care au dat dovadă toţi cei implicaţi. Fără aportul şi prezenţa unică a fiecăruia această întâlnire nu ar fi putut avea loc.
        Le mulţumim tuturor!
        Iată câteva imagini: 


       
      







Pentru a vedea mai multe imagini accesaţi adresa de Facebook a Bibliotecii Judeţene.

miercuri, 9 martie 2016

Mame şi copii - fiecare zi petrecută împreună, o bucurie

  

     
       Secţia de copii şi tineret a Bibliotecii Judeţene "Gh. Şincai" Bihor invită mamele care au copii de vârstă preşcolară şi şcolară mică la o discuţie cu Diana Bodea-Lung, psiholog, profesor şi consilier şcolar la două licee orădene. Temele de discuţie sunt legate de comportamentul şi dezvoltarea copiilor, însă puteţi aborda orice chestiune legată de copilul dvs. care vă preocupă. 
    Întâlnirea, care este menită să le ofere mamelor posibilitatea interacţiunii cu un specialist şi cu alte persoane cu preocupări comune care ţin de "meseria" de mamă, va avea loc joi, 10 martie 2016 de la ora 17,00 la etajul I al Bibliotecii Judeţene din str. Armatei Române, nr. 1/A. 
      Puteţi veni însoţiţi de cei mici. Ei vor participa la o activitate desfăşurată de bibliotecarele secţiei.
          Vă aşteptăm!

ÎNCONDEIAȘUL


Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județeane ,,Gheorghe Șincai'' Oradea în parteneriat cu Asociația Kids Heaven din Iași organizează, în perioada 09 martie - 1 aprilie 2016,  proiectul umanitar ,,Încondeiașul'', ediția a V-a 2016, revistă și concurs național pentru copiii școlari (clasele I-VIII) și preșcolari, inclus în CAE/2012, la poziția 9. 
,,Încondeiașul'' se desfășoară sub conceptul ,,Participă și ajută'' și urmărește cultivarea calităților umane, sensibilizarea copiilor față de cei nevoiași.
La această activitate participanții vor avea de încondeiat ouă din lemn, modelele pot fi alese din revistă, materialele (ou și revistă) sunt puse la dispoziție de organizatori, tehnicile de lucru vor fi la alegere. Lucrările se pot realiza la clasă sau acasă, premierea va avea loc în data de 22 aprilie 2016, de la ora 10, în holul mare al bibliotecii. Toți copiii primesc diplome și cadou surpriză, cadrele didactice diplome și adeverințe de evaluator. În săptămâna anterioară concursului primiți materialele.
Înscrierea se realizează la Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai'', în perioada 09 martie -1 aprilie 2016. Pentru alte informații - telefon 0747194346.


Vă așteptăm cu mult drag!

marți, 8 martie 2016

Aniversările culturale ale lunii martie

În această lună am început seria aniversărilor cu o zi ce marchează începutul primăverii, renașterea naturii, bucuria viețuitoarelor și trezirea la viață a plantelor. În calendarul romanilor, ziua de 1 Martie era închinată zeului Marte, patronul forțelor naturii, al primăverii si al agriculturii. În prima zi a lunii martie, femeile si copiii poartă mărțisorul, podoaba cu șnur alb-rosu, care reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. 
 O altă zi specială este cea de 8 Martie - Ziua Internațională a Femeii, a mamelor din întreaga lume. Mama, ființa cea mai dragă de pe întreg pământul est cuvântul magic pe care l-am rostit pentru prima dată, este ca o caldă adiere de vară. Mama întruchipează dragostea nesfârșită, căldura și zâmbetul, bunătatea și iertarea, povața și exemplul. Mama este îngerul din cer trimis de Dumnezeu să ne ocrotească, să ne fie alături în toate momentele grele ale vieții, să ne iubească necondiționat, să ne ofere o educație aleasă. Ea este tot ceea ce avem și vom avea, viitorul, prezentul și trecutul i-l datorăm mamei, celui mai bun prieten pe care-l vom avea alături mereu. Mama este totodată un izvor cu apă cristalină ce-ți potolește setea.

Tot în această lună, pe data de 8 martie aniversăm 55 de ani de la moartea scriitorului, preotului, profesorului de teologie Gala Galaction. 
Gala Galaction s-a născut pe 16 aprilie la Didești și a murit pe 8 martie în București. Este fiul arendașului Grigore Pișculescu și al Chiriachiei, fiică de preot. A urmat Liceul ,,Sf. Sava'', din București. De asemenea, și-a început activitatea lietrară ca redactor la revista ,,Zig-Zag''. Urmează mai apoi Facultatea de Litere și Filosofie, dar o bandonează urmând Facultatea de Teologie.
Opera sa curpinde: ,,Bisericuța din Răzoare'', ,,Răboj pe bradul verde'', ,,De la noi la Cladova'', ,,Papucii lui Mahmud'' , ,,Doctorul Taifun'', ,,La răspântie de veacuri'' și altele.

Un alt sărbătorit al acestei luni este Cezar Petrescu. S-a născut pe 1 decembrie la Cotnari, Iași și a murit pe 9 martie, la București. A fost un mare romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la revistele ,,Adevărul'', ,,Dimineața'', ,,Bucovina''. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut. Se afirmă și ca romancier în romanul ,,Întunecare''. Obține și două premii - Premiul Național pentru Literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru Dramaturgie în 1952.
Opera sa cuprinde cca 70 de volume - romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.
Din literatura pentru copii fac parte: ,,Fram, ursul polar'', ,,Cocârț și bomba atomică'', ,,Pif-Paf-Puf'', ,,Omul de zăpadă'', ,,Iliuță copil'', ,,Neghiniță''.

miercuri, 2 martie 2016

Simfonia primăverii. Primele acorduri.

  Primăvara a fost adusă în secția noastră de elevii clasei a III-a A de la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Oradea. 
1. Primirea elevilor în sala de împrumut a Secției de tineret

 Vizita a avut mai multe puncte de interes: familiarizarea cu spațiul bibliotecii, desfășurarea unui concurs de cunoștințe despre viața și opera lui Ion Creangă (sărbătoritul zilei), prezentarea unui moment artistic cuprinzând dramatizări după câteva fragmente foarte cunoscute din opera scriitorului și organizarea unui atelier de confecționat mărțișoare, atelier la care au luat parte și câțiva părinți.
 Însoțiți de doamna învățătoare Violeta Taichiș, acesția au fost conduși pe drumul cărții de bibliotecă de către doamna Mariana Barna, șefa serviciului Comunicarea colecțiilor. 
 
2. Concursul ”Ion Creangă”
  Prima oprire s-a făcut în sala de împrumut a secției noastre (foto 1). În Ludotecă s-a desfășurat concursul ”Ion Creangă” (foto 2), iar holul secției a găzduit atelierul de confecționat mărțișoare (foto 3). 

3. Confecționarea mărțișoarelor

 La sfârșitul activității copiii au primit felicitările celor prezenți pentru activitățile desfășurate și au fost premiați cu cărți (foto 4).
  Lucrările celor cinci grupe de mici artizani au fost expuse pe holul secției, unde pot fi văzute pe toată durata lunii martie.
4. Prezentarea lucrărilor și premierea
  Mai multe imagini din timpul vizitei puteți vedea la adresa de Facebook a Bibliotecii Județene ”Gheorghe Șincai” Bihor: https://www.facebook.com/bibliobihor/photos/pcb.971526549550002/971525249550132/?type=3&theater