SECŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET

A
BIBLIOTECII JUDEŢENE ,,GHEORGHE ŞINCAI'' ORADEA

Bun venit!

Dragii noştri cititori,

Dorim să împărtăşim cu voi lucruri cât mai bune, experienţe noi şi plăcute. Încercăm să vă oferim informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte şi care vă privesc în mod direct. Credem că o să vă placă şi vă încurajăm să luaţi legătura cu noi.

Informaţii zilnice

Pentru a efectua prelungiri ale termenelor de împrumut pentru carte, formaţi numărul de telefon 0359 800363, tasta 2 sau scrieţi-ne un e-mail la adresa sectiatineret_prelungiri_somatii@yahoo.com

miercuri, 13 iulie 2011

Poveşti din întreaga lume

Printre activităţile de luni, incluse în programul de vacanţă pentru copii, am ales una deosebit de atractivă şi interesantă, anume ,,călătorie prin Europa cu personaje de poveste (poveşti din întreaga lume)’’.
Copiii prezenţi la această activitate au avut deosebita plăcere de a pătrunde în universul minunat al poveştilor, un tărâm de basm, o lume fascinantă plină de mistere, cu eroi cu trăsături de caracter pozitive şi negative, care mai apoi le-au devenit personaje preferate, având totodată capacitatea de a intra ei înşişi în pielea personajelor, de a se identifica cu ele. Prin urmare, lumea poveştilor se edifică pe o credinţă, care are la bază premise etice şi morale. Povestirea subliniază încrederea în puterea binelui care învinge răul, viaţa continuându-se până la infinit. Un exemplu edificator de poveste cu această tematică este şi Păzitoare de gâşte sau peştera ascunsă.

Alte exemple de poveşti sunt cele de origine persană, ale căror autor este binecunoscutul Firdousi, sub pseudonimul lui Abdul Kasim Mansur. El a început Şah-Name - Cronica regilor, pe care i-a închinat-o sultanului Mahmud din Ghazni. Povestea aceasta ne spune cum zece sau doisprezece ani mai târziu, sultanul Mahmud s-a căit pentru zgârcenia sa şi i-a trimis lui Firdousi fie aurul pe care i-l datora, fie echivalentul lui în albastru de indigo valoros. Dar era prea târziu, deoarece mesagerul sultanului a ajuns în momentul în care corpul lui Firdousi era dus la înmormântare.

O altă poveste, de această dată, de origine vieneză ,,Povestea cornului vienez'', în care se spune că turcii şi-au dorit foarte mult să înlocuiască crucea din vârful turnului catedralei Sfntul Ştefan cu semiluna musulmană, însă nu le-a reuşit acest lucru, iar simbolul vienez a rămas pentru totdeauna acolo, la Viena ca vestitul Corn Vienez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu